” Vremurile de astăzi ne arată cât de dificil este să credem că activitatea minieră poate continua”
De marea sărbătoare creştină „Schimbarea la faţă”, este sărbătorită și Ziua Minerului, ca un omagiu
De marea sărbătoare creştină „Schimbarea la faţă”, este sărbătorită și Ziua Minerului, ca un omagiu
În data de 20.07.2017, prin Ordinul nr. 3715 al Ministrului Delegat pentru Fonduri Europene, a
Reprezentanți ai unor companii din Japonia și Coreea de Sud au avut zilele trecute o
România a obţinut aprobarea Comisiei Europene (CE) pentru alocarea, în continuare, a 71,4 milioane de
După două săptămâni în care reprezentanții Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) au continuat
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat „decretul de promulgare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii
De câțiva ani a luat amploare un nou fenomen contravențional în toate orașele din Valea
Mafia mineritului a mai făcut o victimă,din păcate un miner și-a pierdut viața.S-au ținut conferințe
De ceva vreme pe canalele de media se bate monedă pe lipsa forței de muncă
Lipsurile materiale, sărăcia şi condiţiile improprii de trai care există la principalii beneficiari acasă au
Autorităţile locale şi judeţene au termen ca până la finalul anului să transforme „centrele-mamut” în care sunt
Capacitatea de intervenţie a echipelor Salvamont creşte pe zi ce trece , datorita atenţiei acordată
Anul acesta, administrația publică locală a orașului Uricani a organizat doar un ceremonial religios și
După nenumăratele întîlniri cu primarii, cu reprezentanții autorităților județene, ai oamenilor de afaceri și ai
Senatul a adoptat zilele trecute, în calitate de cameră decizională, proiectul de lege inițiat de deputatul
Bugetul de venituri și cheltuieli al CEH a fost aprobat de guvern. Numărul de personal
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul Legii muntelui, care prevede instituirea unui program de încurajare a
Obiectivul general al POR 2014–2020 îl constituie creşterea competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă