METODA ACCIDENTUL A ÎNCEPUT SĂ NU MAI MEARGĂ?

În data de 12.05.2021, în jurul orei 23:10, polițiștii Secției de Poliție Rurală Hațeg au fost sesizați despre faptul că un bărbat din comuna Răchitova a  fost apelat pe telefonul fix de către o persoană care a încercat înșelarea acestuia prin „metoda accidentul”.Echipa de intervenție care s-a deplasat la fața locului a stabilit că partea vătămată, un bărbat în vârstă de 81 de ani, în timp ce se afla la domiciliu său, în jurul orei 22:55, a fost apelat pe telefonul fix de un bărbat  care s-a dat drept „medic” şi i-a spus că fiul său a suferit un accident rutier (fără să specifice locul producerii accidentului), în urma căruia a suferit răni grave ce necesită transfer la un spital din București. Presupusul medic a precizat că intervenţia medicală  costă  3.000 de euro, sumă pe care un prieten al „medicului” ar fi trebuit să o ridice de la domiciliul părţii vătămate.Dând dovadă de prezenţă de spirit, bărbatul de 81 de ani a verificat aspectele precizate de falsul medic, luând legătura telefonic cu nepoata sa, care   i-a spus că nu a avut loc niciun accident, iar tatăl său (fiul bărbatului de 81 de ani) doarme.

Pentru a evita să deveniţi victima unei infracţiuni de înşelăciune, având acest mod de operare (intitulat generic “accidentul”), este bine să analizaţi cu atenţie informaţiile primite şi să vă puneţi câteva întrebări elementare referitoare la veridicitatea lor. Poliţiştii vă recomandă să verificaţi dacă ruda respectivă este într-adevăr rănită sau a fost implicată într-un accident rutier. Trebuie reţinut că nici Poliţia, nici reprezentanţii Parchetului nu reţin telefoanele mobile ale celor implicaţi într-un accident rutier. De asemenea, solicitaţi apelantului date despre unitatea medicală, de Poliţie sau Parchet unde s-ar afla ruda şi telefonaţi acolo pentru confirmare.În cazul în care sunteţi martorul unei infracţiuni sau victima acesteia, apelaţi în cel mai scurt timp numărul de urgenţă 112 şi reţineţi cât mai multe detalii, pentru a le oferi anchetatorilor!