VULCAN – HOȚII DE FIER VECHI ATACĂ ÎN HAITĂ ȘI NU MAI FURĂ CÂTEVA SUTE DE KILOGRAME DE FIER VECHI.FURĂ CU TONELE DE LA FOSTA MINĂ PAROȘENI

 

În data de 21.07.2020, în jurul orei 17:30, poliţiştii Biroului de Ordine Publică Vulcan au identificat în apropierea minei Paroșeni, în cadrul unei acţiuni,  4 tineri, cu vârste cuprinse între 22 şi 29 de ani, din municipiul Vulcan. Tinerii  se aflau într-o autoutilitară în care se aflau 3.000  de kg. de fier vechi sustras din incinta unității miniere. Cu ocazia verificărilor efectuate în zonă, poliţiştii au mai identificat trei persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 52 de ani,  care se aflau într-o altă autoutilitară, în care se aflau 2000 de kg. de fier vechi sustras din incinta aceleiași unității miniere.

Faţă de cei în cauză, poliţiştii vor efectua cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.