ACCIDENT GRAV – AZI,DUMINICĂ 19.07.2020 O ȘOFERIȚĂ DIN CAUZA VITEZEI FOARTE MARI A LOVIT UN PARAPET ȘI S-A RĂSTURNAT

In data de 19.07.2020, ora 08:09, Poliția Orașului Hațeg, a fost sesizată prin SNUAU 112, cu privire la faptul că pe DN66, a avut loc un accident de circulație. Polițiștii ajunsi la fața locului, au constatat că, pe DN66, în afara localității Merișor, la km 149+500 m, pe partea dreaptă de deplasare din direcția Petroșani-Hațeg, datorită neadaptarii vitezei de deplasare, într-o curbă deosebit de periculoasă semnalizată prin indicatoare rutiere, o femeie in vârstă de 55 de ani din localitatea Țicleni, județul Gorj, a pierdut controlul direcției de mers și a intrat in coliziune cu un parapet de metal după care a ieșit in decor și s-a răsturnat. În urma accidentului a rezultat rănirea unui bărbat în vârstă de 59 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, județul Gorj, ce se afla in autoturism pe scaunul din dreapta față, în calitate de pasager. Acesta a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.