AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORULUI ÎȘI FACE DATORIA

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) continuă campania de control, referitoare la modul în care este respectată legislația în vigoare în ceea ce privește comercializarea produselor alimentare și a jucăriilor, în apropierea Zilei Internaționale a Copiilor.

Sub coordonarea Vicepreședintelui ANPC, Claudiu Mădălin Giurcău si a Comisarului Sef al Regiunii Brasov, Sorin Susanu, echipele Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Brașov au întreprins, în perioada 27-28 mai 2020, acțiuni de control care au vizat operatorii economici din Piața Astra și Complexul Brintex din Brașov.
Astfel, au fost controlați 19 operatori economici cărora le-au fost aplicate 7 amenzi contravenţionale în valoare de 42.000 lei şi 4 avertismente.

Dintre neregulile depistate de comisarii CJPC Brașov, menționăm:

Produse alimentare
– folosirea unor condiții de depozitare și expunere la vânzare improprii produselor alimentare (rafturi cu rugină, folosirea unor straturi de hârtie pe care s-au dezvoltat colonii de mucegai)
– comercializare unor produse alimentare cu modificări organoleptice sau cărora le-a fost schimbată starea termică (produse lactate depozitate în afara spațiului frigorific)
– comercializarea unor produse alimentare fără elemente de identificare pe etichetă
– nemonitorizarea strictă a temperaturii de depozitare și necompletarea zilnică a acesteia în graficul special destinat
– comercializarea unor dulciuri vrac, expuse la vânzare fără menționarea datei de expirare și a ingredientelor alergene

Jucării
– comercializarea unor jucării ale căror etichete nu prezentau elemente de informare și caracterizare referitoare la model, lot, producător/importator,
– lipsa avertizărilor, a vârstei pentru care sunt recomandate jucăriile și eventualele riscuri pe care le prezintă acestea, pe etichetele de produs
– lipsa traducerii în limba română a etichetei de pe produs
– absența prețului jucăriilor afișat în mod vizibil

ANPC continuă campania de verificări și în perioada următoare, pentru a se asigura că legislația în domeniu, precum și drepturile consumatorilor sunt respectate cu strictețe, acestea reprezentând prioritatea activității instituției.

29.05.2020