MOMIT CU PROMISIUNI SEXUALE ȘI TÂLHĂRIT

În data de 13.05.2020, în jurul orei 19:25, la sediul  Poliției Municipiului Hunedoara s-a prezentat un bărbat care a reclamat faptul că, în jurul orei 16:00, a fost victimă a unei infracţiuni de tâlhărie. Fapta s-ar fi petrecut pe o stradă din municipiul Hunedoara, iar prezumtivii autori ar fi, potrivit declaraţiei bărbatului, doi tineri (un tânăr şi o tânără), care l-au lovit şi i-au  sustras un ceas de mână şi un telefon mobil. În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că persoana vătămată a fost atrasă de cele două persoane necunoscute în zona unei foste stații Peco (sub pretextul oferirii unor servicii sexuale), unde a fost deposedat, prin violență, de bunurile pe care le deţinea.     În cursul zilei de ieri, în urma unei acțiuni desfășurate pe raza municipiului Hunedoara cu sprijinul poliţiştilor Serviciului Acţiuni Speciale Hunedoara, au fost efectuate 3 percheziții domiciliare în cursul cărora au fost recuperate bunurile sustrase şi au fost identificați cei doi prezumtivi autori ai infracţiunii reclamate.

Cei doi tineri bănuiţi de comiterea tâlhăriei (un minor de 15 ani şi o tânără de 24 de ani, ambii din municipiul Hunedoara),  au fost reținuți preventiv pentru o perioadă de 24 de ore și au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, din cadrul Poliției Municipiului Deva, urmând ca tânăra de 24 de ani să fie prezentată magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale.