LA PUȘCĂRIE FIINDCĂ A CONDUS BEAT

În data de 18.03.2020, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale Hunedoara au organizat o acţiune  în urma căreia  au depistat un bărbat de 46 de ani, din comuna Bunila, condamnat la data de 18.03.2020, către Judecătoria Hunedoara, la un an, 4 luni și 20 de zile de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul, sub influența băuturilor alcoolice.  Bărbatul, la data de 03.10.2016, a fost depistat în trafic de poliţişti, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Dacia, din Hunedoara, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării, aparatul alcooltest a indicat un rezultat de 0,80 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul  a fost depus în Penitenciarul Deva, în vederea executării pedepsei privative de libertate.