URICANI – PRIMUL BLOC DE LOCUINȚE RENOVAT VA FI GATA PÂNĂ ÎN IARNĂ

După cum toată lumea știe Uricaniul este asemănător unui șantier în lucru.Începând de la grădinița în construcție,la faleza Jiului,înlocuirea sistemului de canalizare,renovarea parcărilor și amenajarea unora noi în întreg orașul și nu în ultimul rând primele blocuri de locuințe ce sunt izolate termic și renovate pentru prima dată de la construcția lor,unele având vechime de 40-50 de ani.

 

.Zilele acestea am ,, bătut ,, orașul la picior să văd stadiul fiecărei lucrări și modul cum se lucrează.Spre surprinderea mea pe strada 1 Mai la blocul 11, nu doar că se lucra de zor dar din discuțiile pe care le-am avut cu șeful de șantier se pare că nu numai că erau în grafic cu lucrarea, dar și că o proporție de 90 % din lucrările destul de complexe erau deja executate.

Licitația a fost câștigată de firma SC PETRA FAM SRL,firmă despre care locatarii blocului nu au decât cuvinte de laudă atât despre rapiditatea cu care au lucrat cât și despre calitatea lucrărilor.Conform celor spuse de șeful de șantier la blocul 11 prin contractul încheiat firma SC PETRA FAM SRL și-a luat angajamentul să execute următoarele lucrări :

 

  • termosistem fațadă (izolarea termica a fațadei blocului,ca să înțeleagă toată lumea)
  • schimbare tâmplărie ferestre +uși
  • izolare ultimul planșeu (cel de sub acoperiș)
  • izolare planșeu peste demisol (tavanul beciurilor)
  • schimbarea instalațiilor electrice de pe scara scărilor
  • reparații fațadă
  • instalare paratrăznet
  • reconstrucție acoperiș

Cum am spus,lucrările sunt executate în proporție de 90 % și sunt hotărâți să termine și să predea lucrarea până la sfârșitul anului.Concluzia,în Uricani se lucrează și se lucrează pentru oameni și în interesul oamenilor.

ȘTEFAN BĂUTU