NEATENȚIA A DUS LA UN ACCIDENT PE DN7

În data de 13.07.2019, ora 09:04, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată  despre faptul că, pe DN 7, în zona cantonului CFR a avut loc un accident rutier soldat cu victime.

La fata locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Orăștie, care au constatat că, un bărbat în vârstă de 51 de ani, din județul Argeș, a condus un  autoturism din direcția Deva – Sebeș, iar când a ajuns la km 355+650 m, a efectuat virajul la stânga fără să se asigure corespunzător spre cantonul CFR, moment în care a intrat în coliziune laterală cu un alt autoturism condus de un bărbat în vârstă de 52 din  județul Alba, care se afla angajat în depășirea primului autoturism.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto vinovat de producerea accidentului, acesta neavând montată centura de siguranță Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, acestora fiindu-le recoltate și probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.