BEȚI ,, MANGĂ ,, AU PUS ÎN PERICOL VIAȚA ALTORA
În data de 16.04.2019, în jurul orei 20:15, poliţiştii rutieri au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, care conducea un autoturism pe strada Mihai Viteazul, din municipiul Hunedoara, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării, aparatul etilotest a indicat, în cazul bărbatului, o concentraţie de 1,36 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală.
În data de 19.04.2019, ora 15:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad, au depistat în flagrant un bărbat în vârstă de 43 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe Bulevardul Republicii din municipiul Brad, iar în urma testării cu aparatul alcooltest, acesta a indicat o valoare de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus spital, unde i s-au recoltat mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză poliţiştii întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
În data de 21.04.2019, ora 13.15, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Hațeg, au filmat și înregistrat cu aparatul radar montat pe autospeciala de poliție un autoturism ce se deplasa pe DN 66, în localitatea Ohaba de sub Piatră, spre localitatea Petroșani, cu viteza de 112 km/h, limita legală fiind pentru acel segment de drum fiind de 50 km/h.
Autoturismul a fost oprit în localitatea Băiești, iar conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat în vârstă de 62 de ani, din orașul Hațeg. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală.