Identificat şi reţinut de poliţiştii petroşăneni, după ce a comis o infracţiune de tâlhărie asupra unui minor

În ziua de 23.02.2019, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată cu privire la faptul că unui minor în vârstă de 12 ani i-a fost smuls telefonul mobil din mână, în timp ce se afla pe strada 1 Decembrie 1918, din Petroşani.
Poliţiştii care s-au deplasat de urgenţă la faţa locului au stabilit că minorul a fost abordat de un bărbat care i-a smuls telefonul mobil (în valoare de 600 de lei) după şi-a pierdut urma pe străzile cartierului Carpați.


În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, iar în urma unei acțiuni desfășurate la sfârşitul săptămânii trecute, au depistat un bărbat de 38 de ani, din judeţul Iaşi, cu privire la care efectuează cercetări privind infracțiunea de tâlhărie.
În data de 31.03.2019, bărbatul a fost prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.

Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă să vă luaţi măsuri de precauţie, mai ales când circulaţi noaptea, la ore târzii, pe străzi pustii sau neiluminate.
Nu purtaţi în mod ostentativ bijuterii sau alte bunuri de valoare, cum ar fi telefoanele mobile. Dacă observaţi că sunteţi urmăriţi, nu ezitaţi să cereţi ajutor trecătorilor de pe stradă. Este important să vă păstraţi calmul. Neintrând în panică, veţi putea sesiza cu multă claritate intenţiile agresorului, posibilităţile de apărare sau de acţiune pentru a scăpa din zona de influenţă a acestuia. Dacă sunteţi victima unei agresiuni, încercaţi să reţineţi multe semnalmente ale autorului şi anunţaţi de îndată poliţia; sporiţi, astfel, şansele de identificare, prindere şi pedepsire ale agresorului.