Senatorul Cristian Resmeriță din nou preocupat de soarta minelor Lupeni și Lonea
Senatorul Cristian Resmeriță, pe parcursul celor două mandate de parlamentar, a făcut numeroase demersuri pentru bunul mers al CEH, a atras de nenumărate ori un semnal de alarmă în ceea ce privește devalizare complexului.
Iată că, din nou acesta, solicită printr-o interpelare adresată primului – ministru, Viorica Dăncilă, și Ministrului Energiei Anton Anton, ămuriri cu privire la continuarea activității la cele două exploatari miniere de la Lupeni și Lonea.
Senatorul Cristian Resmeriţă readucea de nenumărate ori, în atenţia opiniei publice situaţia gravă cu care se confrunta Complexul Energetic Hunedoara. Acesta cerea în mod imperativ să se ia măsurile necesare pentru recuperarea creanţelor neîncasate, de cei de la CEH şi cerea deplasarea Corpului de Control al primului ministru la CEH, pentru verificarea prejudiciilor create, de fosta administrație.
“CEH se află într-o situaţie economică deosebit de gravă, în lipsa unei strategii care să asigure viabilizarea acestuia, pentru a se evita intrarea în colaps şi închiderea lui, alte două exploatări miniere Lupeni şi Lonea au fost considerate neviabile şi incluse într-un program de închidere. Acest fapt afectează grav situaţia economică şi populaţia Văii Jiului, mineritul fiind în prezent principala activitate economică a zonei. Actuala echipă managerială nu are soluţii pentru a asigura activitatea complexului, ba, mai mult, atât conducerea cât şi Consiliul de Administraţie îi aduc grave prejudicii spunea parlamentarul hunedorean .
Într-o recentă conferință de presă, senatorul hunedorean preciza faptul că, activitatea la cele două exploatări miniere se desfășoară în condiții normale, iar locurile de muncă trebuie păstrate, cât și activitatea CEH. ”Vreau să vă spun pentru început că Mina Lupeni și Mina Lonea funcționează. Este foarte important acest lucru. Știm cu toții că în 2016 (eu eram primar atunci), prim – ministrul de la acea vreme, Dacian Cioloș, la Universitate, a spus că în nouă luni cele două exploatări miniere se vor închide. În primă fază s-a reușit să se prelungească activitatea minieră cu aproximativ un an. Producția trebuia oprită, după discuțiile care existau la vremea respectivă, la 31 decembrie, anul trecut. Iată că, în liniște, activitatea minieră a fost continuată, Mina Lupeni și Mina Lonea dau producție la ora actuală și eu cred că este cel mai bun lucru care ni s-a întâmplat la început de an, indiferent că vorbim despre partea politică, socială sau economică sau absolut orice. Sunt 1000 și ceva de locuri de muncă active, deși multă lume s-a disponibilizat de la cele două exploatări miniere, sute de oameni au plecat, dacă oamenii au ales să plece este foarte bine, mai ales că îndeplinesc condițiile de pensionare. Cei de la CEH au făcut 170 de angajări, ceea ce eu cred că este un lucru bun. Știţi că eu întotdeauna m-am bucurat și pentru o angajare și în urmă cu câția ani, tot într-o conferinta de presă, vorbeam de angajări în minerit. Si practic fiecare om care dorește să se angajeze o poate face în minerit. Marea majoritate sunt, spre surprinderea mea, nu atât de tineri cum ne-am aștepta. Sunt oameni care au familii întemeiate și care trebuie să își susțină familia, au responsabilitatea muncii. Continuarea activității Exploatărilor Miniere Lupeni și Lonea este o prioritate pentru mine, dar continuarea activității celor două exploatări miniere, cât și a întregului Complex Energetic Hunedoara, trebuie să se facă punând pe primul loc securitatea și siguranța oamenilor”, conchide senatorul hunedorean.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.