POLIȚISTA SEXY ÎȘI ARATĂ TATUAJELE PE INTERNET

Atena Elena Bănuţ (30 de ani) a devenit poliţistă în urmă cu zece ani, iar în prezent lucrează la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara, în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice.Ceea ce o deosebeşte de colegii ei este mulţimea de tatuaje pe care şi le-a realizat în ultimii ani şi cu care se mândreşte pe reţelele de socializare.

Conform regulamentelor poliţiştii au voie să se tatueze atâta timp cât simbolurile inscripţionate pe corpurile lor nu sunt vizibile, atunci când aceştia poartă uniforma de vară, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.Tatuajele nu sunt la vedere,au fost făcute pe coapse,piept și spate.Se pare că este pasionată de fotografii în care apare în ipostaze sexy,pe care le postează pe rețele de socializare.