O nouă linie de gardă la spitalul lupenean Spitalul lupenean va avea linie de gardă la domiciliu pentru specializarea ortopedie- traumatologie. Acest lucru a fost aprobat în recenta ședință de consiliu.

Aceste linii de gardă  se pot înființa conform Ordinului 870/2004 și are ca sop respectarea programului de odihnă al medicilor, reducerea costurilor, dar și principiul potrivit căruia ”timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca sau se află la dispoziția angajatorului potrivit contractului de muncă”.


”Din punct de vedere al oportunității, consider inițiativa ca fiind benefică nu doar spitalului, ci și potențialilor beneficiari. Trebuie menționat faptul că, în sezonul de iarnă, stațiunea Straja este animată de un număr foarte mare de turiști  ce practică sporturile de iarnă, fapt care aduce, din păcat și un număr mare de traume. Întrucât stațiuna noastră  a început  să fie din ce în ce mai căutată și animată pe timpul verii, aici, organizându-se numeroase tabere  și competiții.Înființarea acestei linii de gardă este benefică atât pentru siguranța noastră a tuturor cât și a oaspeților noștri”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.