Un senator acuză….. ”directorul de la Mintia nu trebuie să-și bată joc de Valea Jiului”
Senatorul Cristian Resmeriță a organizat astăzi o conferință de presă în care a a abordat mai multe subiecte , care țin de probelematica complexă care există în cadrul CEH, despre declarațiile halucinante ale directorului de la Mintia, despre legea bugetului de stat, problematica recalculării pensiilor, problemele stringente cu care se confruntă Valea Jiului.
” Vreau să vă spun pentru început că Lina Lupeni și Mina Lonea funcționează ”Mina Lupeni și Mina Lonea funcționează. Este foarte important acest lucru. Știm cu toții că în 2016 prim -ministrul de la acea vreme Dacian Cioloș, eu eram primar atunci, și la Univesitate, că în nouă luni cele două exploatări miniere se vor închide. În primă fază s-a reușit să se prelungească activitatea minieră cu aproximativ un an. Producția trebuia oprită, după discuțiile care existau la vremea respectivă,la 31 decembrie , anul trecut. Iată că, în liniște, așa activitatea minieră a fost continuată, Mina Lupeni și Mina Lonea dau producție la ora actuală și eu cred că este, cel mai bun lucru care ni s-a întâmplat la început de an, indiferent că vorbim despre partea politică, socială sau economică sau absolut orice.
Sunt 1000 și ceva de locuri de muncă active, deși multă lume s-a disponibilizat de la cele două exploatări miniere, sute de oameni au plecat, dacă oamenii au ales să plece este foarte bine, mă ales că îndeplinesc condițiile de pensionare. Cei de la CEH au făcut 170 de angajări în luna ianuarie, ceea ce eu cred că este un lucru bun. Știți că întotdeauna eu m-am bucurat și pentru o angajare și în urmă cu câția ani, tot într-o conferință de presă, unde ați fost tot dvs, vorbeam de angajări în minerit și practic, fiecare om care dorește să se angajeze o poate face în minerit. Marea majoritate sunt, spre surprinderea mea, nu sunt atât de tineri cum ne-am aștepta. Sunt oameni care au familii întemeiate și care trebuie să își susțină familia,care au responsabilitatea muncii. Legat de CEH și încerc să fiu calm, m-a nemulțumit o declarație a directorului de la Mintia, domnul Conț care a spus că ”Mintia trebuie să cumpăre cărbune din Singapore, Indonezia” . Eu cred că este o declarație cel puțin șocantă din punctul meu de vedere . Ca om al județului Hunedoara să spui că preferi să aduci cărbune din import, nici măcar de alt undeva din România, în condițiile în care , exploatările miniere din Valea Jiului dau cărbune , în momentul de față. Eu cred că este o declarație hilară a domnului director de la Mintia. Chiar dacă este susținut de ALDE, să știți că au mai fost și alții susținuți și când am spus că nu vor mai continua activitatea, nu au mai făcut-o. Il rog pe domnul director, să nu considere că poate să facă astfel de declarații și să-și bată joc de Valea Jiului, Trebuie să-și reviziuască atitudinea în totalitate. ”, a declarat senatorul Resmeriță.
Un alt subiect abordat de senatorul hunedoarean, a fost cel care vizează bugetul de stat, care a ajuns să echulibreze balanța între localitățile mari și cele mici, așa cum sunt și cele mai sărace municipii din țară, Lupeni și vulcan. Acum impozitul pe venit va crește, iar bugetele alocate localităților se va face și în funcție de populație. ” decalajul dintre localități va scădea, vor fi bugete bune, realist care va acoperi cheltuielile localităților ” a spus senatorul hunedorean.
Recalcularea pensiilor conform Legii 211, se va aplica în perioada imediat următoare. ” am discutat personal cu noul ministru al muncii, care a declarat că dacă procesul de recalculare nici acum nu va începe, îl va demite de directorul Casei Naționale de Pensii”a completat Cristian Resmeriță.
Pentru că în curînd va începe începe bătălia politică, social –democrații se vor mobiliza, în așa fel încât, să obțină în data de 26 mai scorul preconizat. Județul a fost împărțit pe opt regiuni, iar coordonarea pe Valea Jiului, îi va reveni senatorului hunedoarean, Cristian Resmeriță.
În conferința de presă s-au mai atins subiecte sensibile cum ar fi DN66A și DN7A, dar, din păcate, nici anul acesta nu sunt prevăzuți bani în buget și nici la societatea în subordinea acestea se găsesc.
Wilhelmina Otto Weber
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.