3000 de evenimente unde au intrvenit polițiștii
În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 3.000 de evenimente, au constatat peste 750 de infracțiuni, iar pentru neregulile constatate în trafic au reținut 529 de permise de conducere.
La data de 3 noiembrie a.c., peste 7.600 de poliţişti au acționat, în sistem integrat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
În trafic, s-a acționat pentru prevenirea accidentelor rutiere, cu 286 de aparate radar, fiind constatate 137 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 529 de permise de conducere și retrase 152 de certificate de înmatriculare.
De asemenea, au fost organizate 294 de acțiuni și s-a intervenit la 3.216 evenimente, (2.675 sesizate prin 112).
În urma activităților, au fost constatate 766 de infracţiuni, 158 de persoane fiind surprinse în flagrant delict. De asemenea, au fost depistate 15 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 22 de măsuri preventive.
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat peste 8.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.800.000 de lei.
Poliția Română acționează permanent pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea comunității şi, totodată, este pregătită să intervină atunci când situaţia o impune.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.