Lupta contra risipei alimentare este o urgenţă mondială
Lupta contra risipei alimentare este o urgenţă mondială.
Cumpărând alimente cu chibzuinţă, salvăm planeta.
Donaţi alimentele pe care nu le consumaţi.
Astăzi, 16 octombrie 2018, este celebrată ZIUA NAŢIONALĂ A ALIMENTAŢIEI ŞI A COMBATERII RISIPEI ALIMENTARE. Alimentaţia este o nevoie fundamentală a omului şi o condiţie necesară supravieţuirii şi prosperităţii fiinţei umane, iar cu această ocazie atragem atenţia întregii societăţi asupra problemei siguranței și a risipei alimentare.
DSP Hunedoara va derula campania de celebrare a zilei naționale a alimentației și a combaterii risipei alimentare în cadrul subprogramului de promovare a unui stil de viaţă sănătos al Ministerului Sănătăţii, în 16 octombrie 2018, ora 12 :00, la Spitalul Municipal „Dr.Al.Simionescu” Hunedoara, în sala Amfiteatru.
Parteneri în realizarea campaniei sunt: Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional de Sănătate Publică Bucureşti, Centrul Naţional de Evaluare şi Promovare a Stării de Sănătate, Centrul Regional de Sănătate Publică Mureş, Instituţia Prefectului Judeţului Hunedoara, Consiliul Judeţean Hunedoara, Crucea Roşie, Inspectoratul Şcolar judeţul Hunedoara, Primăria Municipiului Hunedoara, Spitalul Municipal „Dr.Al.Simionescu” Hunedoara.
Risipa de alimente este o problemă mondială care a căpătat o importanță din ce în ce mai mare pe agenda publică și politică din ultimii ani. Importanța acestui subiect va continua să crească, în special având în vedere nevoia de a hrăni o populație mondială aflată în creștere.
Asigurarea securității alimentare a populației, este obligația fiecărui stat. Problema securității alimentare, a accesului populației la produse agro-alimentare de bază și de calitate corespunzătoare, constituie o preocupare majoră cu care se confruntă, într-o măsură mai mare sau mai mică, toate statele lumii, dar în primul rând cele subdezvoltate sau în curs de dezvoltare. Asigurarea securității alimentare pentru toți indivizii, contribuie la liniștea socială, la stabilitate și prosperitate. Scopul campaniei este o inițiativă de informare şi de conştientizare a publicului larg privind problema siguranței și a risipei alimentare la noi în ţară.
5 recomandări pentru o mâncare mai sigură:
Păstrați curățenia.
Separați alimentele gătite de cele crude.
Gătiți (preparați termic) cât mai bine alimentele.
Păstrați alimentele la temperaturi sigure.
Folosiți surse de apă și materii prime sigure la prepararea alimentelor!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.