Ce facem azi, se distruge mâine
De foarte multe ori, administrația locală din municipiul Lupeni se confruntă cu probleme care aduc un prejudiciu destul de însemnat în ceea ce privește bugetul local.
Mobilierul stradal : coșuri de gunoi, bănci și alte echipamente montate pe străzi sau în parcurile din localitate, locurile de joacă pentru copii, florile sunt efectiv smulse din gardenia sau din locurile unde au fost amplansate, sunt vandalizate sistematic… Unele dintre ele, atât de rău, încât trebuie înlocuite cu altele noi. În acest sens, primarul municipiului Lupeni face un apel către cetățeni, tineri sau batrâni, să dea dovadă de simț civic și de un comportament adecvat în comunitatea în care trăiesc și să condamne, să semnaleze de fiecare dată, factorilor competenți, aceste acte reprobabile. ” Este inadmisibil… ce facem astăzi, se distruge mâine. În ciuda eforturilor depuse de Primăria Municipiului Lupeni, de a efectua investiții în vederea înfrumusețării localității noastre, persoane rău intenționate DISTRUG tot ce le iasă în cale.
Rugăm și pe această cale cetățenii Municipiului Lupeni, să vină în sprijinul nostru și să solicite sprijinul Poliției Locale Lupeni la numărul de telefon de INTERVENȚIE RAPIDĂ -0760240497, atunci când văd PERSOANE RĂU INTENȚIONATE, care comit astfel de fapte.” a ținut să transmit primarul municipiului Lupeni, prof. Lucian Resmeriță.