MUZEUL CIVILIZAȚIEI DACICE ȘI ROMANE DIN DEVA SECȚIA – MUZEUL DE ETNOGRAFIE ȘI ARTĂ POPULARĂ ORĂȘTIE

 

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, deși la prima vedere și ascultând denumirea muzeului gândul te duce la un simplu muzeu dacă te documentezi puțin ajungi la concluzia că este un complex muzeografic compus dintr-o suită de muzee de istorie, situri arheologice, cetăți antice și medievale, etnografie, de artă populară, case și complexe memoriale, complexe de monumente, secții de: arheologie, restaurare, investigații și conservare, de istorie și artă, marketing și relații cu publicul.Zilele acestea am vizitat Muzeul de Etnografie și Artă Populară Orăștie unde am aflat unele lucruri noi pentru mine și pentru ceilalți vizitatori. Astfel am aflat o parte a istoriei acestui muzeu, a înființării lui și a evoluției în timp.

Situat în centrul orașului, Piața Aurel Vlaicu, nr.1, muzeul din Orăștie a fost înființat în vara anului 1952, din inițiativa unui grup de entuziaşti locali care s-au constituit într-un „colectiv voluntar”, coordonat de magistrat I.V. Todea, avocat Emil Gelu, prof. Ioachim Rodean. Patrimoniul inițial cuprindea cca 800 de exponate rezultate din donații, constând în instalații tehnice, unelte, ceramică, monede și multe alte materiale ilustrative pentru evoluția nivelului de viață a locuitorilor acestor meleaguri. Din anul 1958, forma de organizare structurată pe voluntariat capătă o formă instituţionalizată prin angajarea de personal specializat. Profilul muzeului raional se orientează către arta populară începând cu anul 1964 prin contribuția sculptorului Nicolae Adam și reorganizarea expoziției permanente. În anul 1974 se schimbă titulatura muzeului în Muzeul de Artă Populară Orăștie. În această perioadă expoziția punea în valoare creații materiale și artistice ale culturii populare românești din zona Orăștiei, elemente de viață spirituală și caracterul individualizat al obiceiurilor și creațiilor folclorice din această zonă.

Din anul 1991 muzeul din Orăștie trece în subordinea Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva, ca secție a acestuia. Din acest moment patrimoniul muzeul se îmbogățește rapid prin achiziții și donații cu caracter preponderent etnografic, astfel acum colecția etnografică, cea de istorie și arheologie,cea numismatică și de icoane are în jur de 8.000 de exponate între care sunt și câteva zeci de piese încadrate în categoria TEZAUR ,în categoria FOND și o bibliotecă documentară cu peste 5.000 de cărți și periodice.

În prezent vizitatorii care trec pragul Muzeului de Etnografie și Artă Populară Orăștie pot vedea expoziția temporară ”Civilizația lemnului – Codrul frate cu românul”. Aceasta reunește numeroase bunuri din patrimoniul secției care reflectă practicarea în zona Orăștiei a unor meșteșuguri tradiționale precum prelucrarea lemnului, a fibrelor vegetale și animale, completate armonios cu machete de instalații și diorame. Ultima dintre diorame este dedicată locuinței tradiționale țărănești din ținutul Orăștiei și portului popular de sărbătoare spectaculos prin elementele componente și coloritul viuDe altfel în ultimii ani au fost organizate simpozioane ştiinţifice şi un număr semnificativ de expoziţii temporare care au prezentat bogatul patrimoniu arheologic, istoric şi etnografic tezaurizat în colecţiile muzeului. Instituţia s-a bucurat de colaborarea bazată pe reciprocitate cu muzeele din Hunedoara, Sebeş, Alba Iulia, Deva, Mediaș. Însemnatul și valorosul patrimoniu muzeal este rulat periodic sub forma unor expoziții temporare astfel încât prin diversitatea tematicii și ineditul exponatelor muzeul orăștian să reprezinte un element de atractivitate pentru vizitatori. Dintre titlurile expozițiilor organizate amintim: ”Din viața beduinilor”, ”Aurel Vlaicu pionier al aviației”, „Orăştia în lumina descoperirilor arheologice”, ”Civilizaţia dacilor din Munţii Orăştie”, „Orăştie – Sebeş, punte peste veac”, „Stăpânii focului”, „Nicolae Văideanu – aventura spaţială”, „Măgureni – un sat părăsit”, „Păstoritul tradiţional în Munţii Şureanu”, ”Cetăţile dacilor”, „Savantul fotograf Nopcsa”, „Strai de sărbătoare, textură şi culoare”, „Cetatea Orăştiei”, ”„Povestea pâinii” „Lut frământat, pământ cu suflet”, ”Tradiții meșteșugărești”.

A fost o experiență poate unică în viața mea, să văd rodul muncii de ani și ani al cercetătorilor și muzeografilor,să pot vedea toate acele exponate și să ascult expunerea ghidului care ne-a însoțit.Este și unul dintre motivele pentru care recomand cu căldură această destinație turistică unde poți merge cu familia,cu copii pentru liniște și relaxare și pentru a le mării bagajul cultural,zona de asemenea este superbă.

Programul de vizită al muzeului este :

 

VARA                                                            IARNA

 

MARȚI – DUMINICĂ :                                MARȚI – DUMINICĂ :

 

10,00 – 18,00                                              09,00 – 17,00

 

 

                              Băutu Ștefan