MUZEUL CIVILIZAȚIEI DACICE ȘI ROMANE din DEVA – SARMIZEGETUSA I

Atunci când se vorbeşte de localitatea Sarmizegetusa, de obicei gândul ne poartă la marele oraş de la Nord de Dunăre. În urmă cu aproape 2000 de ani aceste locuri au cunoscut apogeul dezvoltării politice, economice sau culturale. Orice trecător care bate cu piciorul ruinele amfiteatrului sau ale forului Coloniei Dacica Sarmizegetusa, va primi date despre trecutul antic al zonei. Atunci când se vorbeşte de localitatea Sarmizegetusa, de obicei gândul ne poartă la marele oraş de la Nord de Dunăre. În urmă cu aproape 2000 de ani aceste locuri au cunoscut apogeul dezvoltării politice, economice sau culturale. Orice trecător care bate cu piciorul ruinele amfiteatrului sau ale forului Coloniei Dacica Sarmizegetusa, va primi date despre trecutul antic al zonei.Dar, oricât ar părea de ciudat, marile distrugeri nu datează din epoci foarte îndepărtate şi de mare instabilitate. Planuri şi mărturii ale unor cărturari medievali, ale unor ofiţeri austrieci sau ai unor oameni de ştiinţă, cum a fost şi Theodor Mommsen[1], indică faptul că o demolare sistematică se va produce abia din sec. XIX şi începutul sec. XX, când piatra de la Sarmizegetusa se vindea la preţuri modice pe piaţa Haţegului, iar varniţele se pare că au funcţionat până în anii `70 ai secolului trecut.

Autorul unei opere monumentale, Corpus Inscriptionum Latinarum, prescurtat CIL, care a cuprins inscripţiile din Dacia în vol. III. În timpul vizitei sale în Transilvania a văzut inscripţii de la Sarmizegetusa, ce astăzi nu mai există, dispărute din diverse motive, din păcate cel mai adesea topite în varniţele în care localnicii au transformat marmura şi monumentele ce au împodobit odinioară oraşul roman în var.

Distrugerea permanentă a Coloniei Dacice Sarmizegetusa a fost încetinită considerabil prin înfiinţarea în anul 1880, la Deva, a „Societăţii de Istorie şi Arheologie pentru Comitatul Hunedoara”. Asociaţia era şi fondatoarea Muzeului de Arheologie din Deva, ca urmare a săpăturilor întreprinse în capitala provincială între anii 1881-1893.Pe lângă localnicii hunedoreni Societatea a avut importanţi membri onorifici, printre care s-au numărat: George Bariţiu, membru al Academiei Române; dr. Desideriu Csanki, de la Arhiva Naţională din Budapesta; dr. Carol Torma, profesor la Universitatea din Cluj, apoi Budapesta, iar din anul 1882 membru al Academiei Române sau ministru al Cultelor şi Învăţământului la Budapesta; profesorii Iuliu Jung şi Otto Keller, de la Universitatea din Praga; romancierul Jokai Mór; dr. Francisc Zimmermann, de la Arhiva Săsească din Sibiu, etc.

Colonia Dacică Sarmizegetusa în istoria provinciei. Ca cea mai veche aşezare urbană din Dacia şi cel mai mare centru cultural şi religios, oraşul a avut de la început o situaţie fruntaşă în cadrul provinciei. După cele două grele şi sângeroase războaie duse împotriva dacilor, împăratul Traian va promulga Lex provinciae, foarte posibil chiar înainte de încheierea ultimului.

Sistemul de canalizare, blocurile de piatră, tuburile ceramice şi conductele de plumb ne îndreptăţesc să înscriem metropola Daciei alături de marile oraşe ale Imperiului Roman, care au însemnat etaloane şi standarde de urbanism şi civilizaţie la cel mai înalt nivel.

De-a lungul timpului au fost săpate şi alte obiective, fără a fi puse însă în circuitul turistic.Din anul 1924, la iniţiativa lui Constantin Daicoviciu, Sarmizegetusa beneficiază şi de un muzeu ce colectează piesele descoperite în timpul săpăturilor.Toate aceste ruine vorbesc încă. Povestea lor nu s-a sfârşit. Chiar dacă astăzi viaţa, obiceiurile, cultura şi spiritualitatea celor care le-au dat viaţă sunt mai greu de descifrat, este de datoria noastră să le păstrăm şi dacă este posibil să le reînviem