CJ Hunedoara se implică în dezvoltarea turismului din Valea Jiului. Alimentare cu apă potabilă în zona turistică Pasul Vîlcan

Consiliul Județean (CJ) Hunedoara tratează cu responsabilitate tema dezvoltării turismului în județul nostru, investind nu numai în modernizarea și reabilitarea infrastructurii rutiere, ci și în extinderea și modernizarea rețelelor de alimentare cu apă. De altfel, investițiile în extinderi de rețele de alimentare cu apă potabilă, respectiv de evacuare a apelor uzate menajere, au devenit o prioritate la nivel județean, mai ales după aderarea României la Uniunea Europeană.
La sfârșitul acestei săptămâni, conducerea CJ Hunedoara va prezenta consilierilor județeni, în ședința ordinară, proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a documentației tehnico-economice pentru obiectivul de investiții „Alimentare cu apă potabilă zona turistică Pasul Vîlcan”.
Decizia CJ Hunedoara de a se implica în extinderea rețelei de apă potabilă și în Pasul Vîlcan a fost luată în contextul în care, în prezent, grupul de cabane din cadrul complexului turistic este alimentat cu apă netratată. În condițiile actuale, apa nu poate fi folosită în consumul curent ca și apă potabilă de către turiștii cazați în zonă.
„Apa cu care sunt alimentate în prezent cabanele provine din două surse, este înmagazinată într-un rezervor unde nu este tratată pentru a i se conferi parametrii de potabilitate și ajunge la consumatori printr-o rețea de distribuție. Implicarea în dezvoltarea turismului nu se face prin vorbe, ci prin fapte! De aceea luăm măsurile care se impun pentru respectarea normelor europene și finanțăm aceste lucrări, Pasul Vîlcan fiind un obiectiv cu un potențial uriaș”, a declarat Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.
„În zona Văii Jiului există un areal geografic și o istorie care o certifică drept destinație turistică. Consiliul Județean Hunedoara va face tot ceea ce este necesar și posibil pentru a contribui la dezvoltarea și promovarea turismului, pentru valorificarea potențialului turistic”, a declarat Mircea Flaviu Bobora, președintele CJ Hunedoara.
Potrivit proiectului, rețeaua de aducțiune va fi extinsă pe o lungime de 3,7 km, iar rețeaua de distribuție pe o lungime de 0,5 km. Vor fi amenajate două cămine de rupere presiune, un rezervor de înmagazinare (capacitate de 100 mc) echipat cu microstație de clorinare, două cămine regulatoare de presiune pe rețeaua de distribuție și cinci hidranți de stingere a incendiilor.
Valoarea rezultată din devizul general este de 1.826.441,19 lei (cu TVA), iar sursele de finanțare sunt: Consiliul Județean Hunedoara (1.542.828,41 lei), SC Apa Serv Valea Jiului SA (241.464,31 lei) și dividentele ce revin UAT Vulcan din activitatea operatorului de apă (42.148,47 lei). Durata de realizare a investiției este de 12 luni.
Biroul de presă