Maria Grapini, semnatara unei scrisori oficiale importante Umanista cere vot în PE pentru procurorul european!

Tensiunile recente, extinse la nivel de UE, declanșate de alegerea procurorului european – mulți susținând că rumoarea este pe bună dreptate – au generat o reacție românească percutantă: o parte dintre europarlamentarii României (cei zece din Grupul S&D) a inițiat o scrisoare oficială care a ajuns deja la toți europarlamentarii din Parlamentul European!
Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, a semnat, fără vreo reținere, scrisoarea oficială, pentru că, așa cum s-a exprimat, din debutul acestui scandal european, nu este etic, moral și nici european să schimbi regulile în timpul jocului.

Umanista a sancționat demersurile subterane europene care, în opinia ei, nu au nimic de-a face cu democrația și nici cu Tratatul european pe care, teoretic, toți îl respectă…
“Și eu și colegii mei, semnatari ai documentului, solicităm un vot în Parlamentul European pentru alegerea Procurorului Șef al viitorului Parchet European! Este o instituție care a fost votată de PE și este normal să existe co-decizie cu Consiliul, la desemnarea Procurorului! Nu înțeleg și nu accept schimbarea regulilor în timpul jocului! Nu înteleg de ce PE este scos din joc deși este institutia cea mai reprezentativă! Este un joc dublu! Institutiile europene susțin oficial că nu trebuie să fie numiri politice la instituțiile juridice din statele membre, în schimb ele exact asta fac! Nu se votează în Comisia de specialitate (LIBE) și nu se votează în Parlament! După ce criteriu, de ce? Avem niște reguli clare, naționale și europene, vorbim despre politică de nivel înalt, vorbim despre un proiect european serios care NU ar trebui să permită jocuri politicianiste periculoase! Susțin votul în Parlamentul European pentru alegerea viitorului procuror european!“, a declarat europarlamentarul umanist, Maria Grapini.
Wilhelmina Otto Weber

Ultimele stiri