Ziua Europeană a numărului 112

Ziua Europeană a Numărului Unic 112, va fi sărbătorită în 11 februarie și la Deva. Ziua Porților Deschise la Centrul Județean pentru Managementul Situațiilor de Urgență (CJMSU). Consiliul Județean Hunedoara, împreună cu instituțiile care activează în cadrul Centrului Județean pentru Managementul Situațiilor de Urgență, vă invită luni, 11 februarie 2019, ora 11.00, la evenimentul dedicat sărbătoririi Zilei Europene a Numărului Unic 112. Evenimentul va debuta cu o scurtă conferință de presă găzduită la sediul CJMSU (aflat în curtea Centrului Militar Județean Hunedoara), sala mare de ședințe, urmată de o vizită în dispeceratul integrat.


În paralel, în Piața Unirii din Deva, în intervalul orar 11.00 – 15.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Iancu de Hunedoara”, Inspectoratul Județean de Jandarmi ”Decebal” Hunedoara, Inspectoratul Județean de Poliție Hunedoara, Serviciul de Ambulanță al județului Hunedoara, Serviciul Public Salvamont Hunedoara își vor prezenta tehnica de specialitate și autospecialele de intervenție cu care acționează în teren.


În cadrul Zilei Porților Deschise, în centru sunt așteptați elevi de la școlile din Deva dornici să afle care este rolul CJMSU și cum funcționează dispeceratul integrat. Implementarea Numărului Unic 112 la nivel național, înființarea ulterioară a CJMSU Hunedoara și a dispeceratului integrat au dus la îmbunătățirea timpilor de răspuns la intervenții, ceea ce a condus la salvarea a numeroase vieți omenești și bunuri la nivelul județului Hunedoara.
Wilhelmina Otto Weber

Ultimele stiri